Ceaiul verde pentru o viaţă lungă şi sănătate înfloritoare
Ceaiul verde sau “elixirul vieţii”
Puţine plante au o istorie atât de lungă şi de impresionantă ca
cea a ceaiului verde. Din timpuri imemoriale s-a crezut că ceaiul
are proprietăţi vindecătoare, iar oamenii de ştiinţă confirmă
astăzi că acele convingeri chiar erau întemeiate.
Ceaiul verde este folosit de mii de ani de asiatici care îi atribuie
numeroase virtuţi regenerante, energizante, tonice pentru întregul
organism, dar având şi un rol important în prevenţia bolilor.
Este recunoscut faptul că populaţiile asiatice au un stil de viaţă
mult mai sănătos decât occidentalii, rata mortalităţii datorate
bolilor cardiovasculare, cancerelor sau bolilor autoimune fiind mult
redusă în aceste zone. Acest fapt îşi are cauza cu siguranţă
într-o dietă sănătoasă, o viaţă mai puţin stresantă şi o
atenţie mărită acordată contactului cu natura şi armoniei
corpului şi minţii.
Chinezii considerau ceaiul verde pe bună dreptate ca fiind un
„elixir al vieţii”, iar călugărul japonez Eisai, cel care a
iniţiat cultivarea ceaiului verde în Japonia, scria în 1211:
„Ceaiul verde este un medicament miraculos pentru menţinerea
sănătăţii. Ceaiul verde are extraordinara capacitate de a
prelungi viaţa.”
Un remediu eficace în prevenirea bolilor: ceaiul verde
Dr. Lester Mitscher predă la Universitatea din Missouri, a semnat
250 de lucrări de cercetare şi este autor şi coautor a şase
cărţi pe tema descoperirilor de medicamente şi a proprietăţilor
acestora. Cartea sa numită “Cartea ceaiului
verde” analizează din punct de vedere ştiinţific
proprietăţile miraculoase a acestui “remediu
miraculos”, ceaiul verde.
Dintre beneficiile recunoscute ale consumului de ceai verde,
menţionăm câteva amintite chiar de Dr. Lester Mitscher:
- Creşte imunitatea;
- Detoxifică organismul;
- Prelungeşte durata vieţii;
- Protejează ficatul împotriva substanţelor toxice (alcool, tutun, substanţe chimice);
- Consumul de ceai verde scade nivelul LDL al colesterolului (cel rău) şi creşte nivelul HDL de colesterol (cel bun);
- Scade riscul de atac cerebral;
- Menţine sănătatea cardiovasculară;
- Creşte fluxul sanguin în organism;
- Stimulează limpezimea mentală;
- Păstrează aspectul tineresc al pielii (anumite experimente au arătat că antioxidanţii din ceaiul verde pot ajuta pielea să nu mai fie afectată de acnee);
- Ajută digestia: taninurile din ceai au un efect terapeutic asupra bolilor gastrice şi intestinale, ceaiul devenind astfel un ajutor puternic pentru tubul digestiv, mai ales în cazul sindromului de colon iritabil;
- Înlătură oboseala: cofeina din ceaiul verde se eliberează mai încet în organism decât cofeina din cafea, iar starea de energizare, pe care o induce în organism, se va prelungi cu mult faţă de cea dată de cafea;
- Are proprietăţi antivirale, antiinflamatoare, antialergice, previne apariţia cariilor şi a cataractei: Ceaiul verde conţine din plin de substanţe numite taninuri care au abilitatea de a lupta împotriva virusurilor, cum ar fi virusul gripal, virusurile hepatitice sau dizenteria;
- Creşte nivelurile antioxidante ale enzimelor organismului;
- Anihilează radicalii liberi care sunt cauza multor boli degenerative, a proceselor de îmbătrânire a ţesuturilor, a celor de formare a ridurilor etc.
Proprietăţile antioxidante ale ceaiului verde constituie mecanismul principal de prevenire a declanşării cancerului
Un număr considerabil de studii actuale arată care sunt multiplele
beneficii pe care le poate avea consumul de ceai verde. Printre
acestea se numără şi proprietăţile antiinflamatorii,
anticancerigene şi antioxidante. Multe dintre proprietăţile
terapeutice ale ceaiului verde se datorează efectelor pozitive pe
care acesta le are asupra sistemului imunitar.
Celebrul medic oftalmolog american, Dr. Steven G.
Pratt, în lucrarea sa intitulată “SuperAlimenteRx” dedică un
capitol studiului beneficiilor incontestabile ale ceaiului şi
afirmă: “Cel mai puternic compus polifenolic din ceai este
galatul de epigalocatechină, sau EGCG care aparţine unui grup de
flavonoide cunoscut sub numele de catechine. Cercetările au
demonstrat că aceste substanţe sunt antioxidanţi mai puternici
chiar decât vitamina C şi vitamina E. Un test de laborator a
arătat că EGCG din ceaiul verde este un antioxidant de douăzeci de
ori mai puternic decât vitamina C.”
Cercetările arată că un consum echilibrat de ceai scade riscul de
apariţie a cancerului gastric, de prostată, de sân, colorectal,
esofagian, de vezică urinară sau de plămâni. Studiile de
laborator au arătat că se poate micşora riscul de formare şi de
dezvoltare a tumorilor prin consumul de ceai.
“Datorită multiplelor activităţi
biologice ale polifenolilor din ceaiul verde, mai mult de un mecanism
poate fi important în inhibarea carcinogenezei de către ceai”,
afirmă Theresa J. Smith de la Universitatea Rutgers din Statele
Unite. Dr. Smith detaliază modurile în care extractul de ceai verde
subminează cancerul, inclusiv prevenirea ruperilor catenei AND-ului,
inhibarea proliferării celulelor, scăderea contactului agenţilor
carcinogeni cu celulele, blocarea iniţierii cancerului şi
încetinirea avansării cancerului (Smith, T.J., Hong, J., Wang, Z et
al. “How can carcinogenesis be inhibited?”, Annals of the New
York Academy of Sciences). Cercetătorii de la Rutgers
University au arătat că compusul TH-2 din ceai determină moartea
celulelor tumorale fără a afecta şi celulele normale.
Ceaiul verde – o componentă sănătoasă a stilului de viaţă
Un consum regulat de 3 ceşti/zi de ceai verde reprezintă reţeta
ideală contra formării radicalilor liberi şi oprirea proceselor
degenerative la nivel celular din organism.
Acest fapt are o serie de beneficii pentru organism, în
special cognitive – ceaiul verde este bogat în polifenoli,
substanţe chimice care accelerează circulaţia sanguină,
îmbunătăţeşte activitatea cerebrală şi îi conferă
organismului o rezistenţă mai mare în faţa stresului.
Theanina, un aminoacid natural conţinut în frunzele arborelui de
ceai are un efect relaxant şi calmant asupra organismului.
Conform studiului prof. Janet Bryan, de la Universitatea Australia de
Sud, s-a observat că theanina creşte de asemenea secreţia de
dopamină, substanţa care este responsabilă de generarea senzaţiei
de mulţumire şi plăcere.
Consumul ceaiului verde, alături de o dietă sănătoasă şi un
stil de viaţă echilibrat poate să ajute mult în prevenirea
anumitor boli. Însă, aşa cum remarca şi Dr.
Steven G. Pratt, ceaiul verde sau alte remedii naturale ne pot ajuta
în măsura în care le acordăm atenţia şi importanţa necesară.
A avea o viaţă sănătoasă înseamnă în
primul rând a fi conştienţi ce înseamnă aceasta,
căci aşa cum menţiona şi Dr Pratt, “dacă fumaţi,
abuzaţi de alcool, mâncaţi prea mult şi aveţi o viaţă
sedentară, nu vă puteţi aştepta să vă salveze ceaiul. Implicit,
nu trebuie să vă bazaţi doar pe polifenolii din ceai şi să
uitaţi să mai consumaţi fructe şi legume.”
(Dr. Steven G. Pratt)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu